Vinuri pentru masa de Paște
Cum alegem vinurile pentru Paște, cu ce însoțim masa, sau bine spus, mesele festive din care nu lipsesc tradițional ouăle roșii, drobul, friptura de miel, cozonacul și pasca și de ce este important să facem asocierile corecte? Așa cum am mai spus și alte dăți, vinurile potrivite deschid apetitul, pun în valoare preparatele, le evidențiază aromele, spală papilele și ajută digestia. Deci iată câte pot face!
Consumate, evident, cu moderație, mai ales că avem mai multe feluri culinare și putem avea mai multe tipuri de vin.
Pentru mine, când mă gândesc la masa de Paște, preparatele amintite mai sus sunt cele ale copilăriei mele și pe care le prefer mereu la această sărbătoare. Cred că și ale multora dintre voi. În cele ce urmează, am ales astfel să vorbesc despre vinurile potrivite pentru o masă tradițonală, chiar dacă, evident, pe lângă feluri clasice consumate cu această ocazie avem azi și altele sau mai înlocuim unele dintre ele.
Am strecurat totuși și câteva sugestii dacă alegeți alte tipuri de carne în caz că nu sunteți adepții celei de miel sau alți membri ai familiei preferă altceva.
Eu vă voi da câteva linii generale, este bine să citiți și contraetichetele vinurilor (pe unele apar și asocieri culinare rcomandate) și să vă informați despre caracteristicile de soi să știți în mare la ce să vă așteptați și cum să potriviți vinurile ca să faceți matchuri nu doar corecte, cât și gustoase.
Vinuri pentru pentru aperitivele de Paște
Chiar dacă tradițional, nu obișnuiam să bem spumant la masa de Paște, din ce în ce mai mult, spumantul, această băutură a ocaziilor speciale, nu mai are cum lipsi azi de la nici o sărbătoare importantă. Cu atât mai mult având în vedere faptul că este foarte versatil, deci poate fi ușor de asociat cu multe preparate, de la aperitive, la desert.
Un spumant sec bine răcit, alb sau rose, cu arome fructate, merge de minune în deschiderea mesei de Paște. Aici, paleta este destul de permisivă, poate fi orice fel de spumant de la unul românesc, la un prosecco, o cava, un cremant, și de ce nu, o șampanie. Cu cât vinul este mai acid și mai bogat în arome, veți observa că și gustul preparatelor este scos în evidență.
Vinurile albe, fructate, cu aciditate medie și spre mai ridicată, precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, un Riesling de Rin vibrant, mai fructat și el, Feteasca Regală pot însoți și ele o varietate de aperitive, de la ouă fierte, la brânzeturi, legume de sezon, platouri asortate.
Ouăle fierte sunt din categoria preparatelor mai greu de potrivit cu vinul, având în vedere gustul și textura lor specifice – umami-ul care umple gura efectiv și rămâne și după. Dar sunt sunt câteva vinuri care echilibrează acest gust și spală papilele. Un spumant sau un vin alb sec, crispy, cu aciditate mai ridicată precum Rieslingul sau un Chablis sunt alegeri bune. Și oricum încadrăm oul în tot contexul aperitivelor, astfel că vinurile se vor potrivi foarte bine.
La brunch-uri, unde sunt, de regulă, o serie de preparate cu ou, vedem, de altfel, de multe ori, prosecco ori clasicul cocktail Mimosa cu prosecco și suc de portocale.
Și un rose sec, proaspăt, fructat, cu note de primăvară este o opțiune potrivită pentru începutul mesei.
Vinuri pentru drob
Despre drob, alt preparat emblematic al meselor de Paște, am ales să vorbesc separat, deși face parte tot din categoria aperitivelor, însă este destul de consistent. Aromele și consistența lui cer un vin care să le completeze, să susțină consistența, să nu o estompeze.
Pentru drobul tradițional de miel, aș miza mai degrabă pe un vin roșu, deși am văzut recomandări și de albe. Trebuie să ținem cont ca vinul să aibă un corp mediu spre mai plinuț având în vedere consistența drobului, o aciditate medie spre ridicată care să îmbrace savorile ingredientelor din compoziție și note ceva mai intens fructate, dar nu prea mult baricat.
O Fetească Neagră din Dealu Mare, mai proaspătă, cu note de fructe roșii coapte și negre, puțin lemn este o alegere bună la acest preparat tradițional, la fel și o Rară Neagră de peste Prut.
Și un Shiraz poate fi potrivit dacă aveți un drob cu ceva mai multe condimente sau mai picant.
Pentru un drob de pui sau de miel (sau poate chiar și vegetarian) alegem un vin alb, la fel proaspăt, fructat, cu aciditate mai ridicată care va evidenția gustul drobului, fără să îi acopere gustul specific și veți constata că, așa cum spuneam la început, spală papilele. Putem rămâne pe spumant sau alege un Riesling ori o Fetească Regală, de exemplu.
Vinuri pentru friptură de miel și alte tipuri de carne
Friptura de miel are, precum știm cu toții aroma sa aparte, este savuroasă, destul de pregnantă; avem nevoie de un vin care să facă față acestei savori și să o pună în valoare. Totodată, vinul trebuie să echilibreze și grăsimea cărnii, dacă aceasta este mai grasă. Practic, să facă aceste toate lucruri. Complicat? Nu chiar.
Cu cât carnea este mai grasă, cu atât îi putem da un vin mai fructat, mai corpolent și cu o mai bună aciditate, dacă este mai tânără și mai slabă, putem alege un vin mai prietenos.
Paleta este și aici destul de largă în funcţie de ce carne avem cum spuneam, condimentele sau marinada folosite, modul ei de preparare – friptură la tavă, tocăniță, la grătar sau la tigaie, prăjită, de la blenduri de Bordeaux, la un Cabernet Sauvignon mai intens, de la un Taurasi plin, cu buchet complex, un Xinamavro la fel, rotund, bogat în arome, la un Shiraz ușor condimentat dacă și carnea este mai aromată, mai condimentată, până la un Pinot Noir în cazul unei cărni mai slabe.
Cabernet Sauvignon este o alegere clasică pentru miel. Taninii Cabernetului cad bine peste grăsimea cărnii echilibrând friptura și invers, grăsimea înmoaie taninii. La fel, notele de fruct copt, vegetale și condiment îmbracă bine friptura.
Un alt vin roşu la fel de bun poate fi un Merlot. Cu aromele sale complexe şi catifelarea sa, mai prietenos decât Cabernetul, va fi binevenit la friptura de miel, mai ales pentru doamne. Sau ca să fie toată lumea mulțumită (iubitorii de vin roșu complex), puteți alege un cupaj exploziv de Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Negru de Drăgășani.
Că tot am amintit de soiuri autohtone, alegeri bune pentru carnea de miel sunt şi Feteasca Neagră de Dealu Mare sau din Dobrogea, precum și un Negru de Drăgășani. Pentru o carne mai grasă și condimentată, puteți alege o Fetească Neagră mai plină, baricată, chiar mai veche, cu note de vișine coapte, mure, prune afumate, lemn, uneori piper și scorțișoară, cafea.
Dacă ați înlocuit carnea de miel cu cea de curcan sau de pui, însoțită de salatele de sezon, puteți rămâne pe vinuri albe seci/demiseci precum Sauvignon Banc, Chardonnay, Fetească Albă, un cupaj de Fetească Albă și Regală. Carnea de curcan merge bine și cu rose.
Rața fiind mai grasă se poate asocia cu vinuri albe cu aciditate bună și/sau mai aromate – de la un Riesling, la un Chenin Blanc și un Gewurztraminer ori cu roșii cu aciditate medie spre ridicată sau mai sus precum un Pinot Noir de Burgundia.
Vinuri pentru deserturile tradiționale: pască și cozonac
Cozonacul și pasca sunt deserturile nelipsite de pe mesele de Paște. Un vin dulce alb, licoros, face casă bună cu o felie de pască ori cu alt un desert cu brânză, cremă de brânză, de vanilie sau cu fructe.
Dacă avem un cozonac cu umplutură de cacao mai consistentă sau ciocolatios ori un alt desert cu cremă de cacao sau ciocolată atunci ne îndreptăm spre un vin roșu dulce.
Însă dacă nu sunteți adepții vinurilor dulci, un spumant demisec – alb la prăjiturile cu brânză şi unul rose la cozonac sunt binevenite, mai ales acum, primăvara.
Lasă un răspuns