De mii de ani, vinul însoțește oamenii la masă, înveselind petrecerile, dar alinând și momentele mai puțin plăcute. Savurat și consumat cu moderație, vinul încântă toate simțurile prin culoare, arome, gust ca și prin sunetul paharelor ciocnite de prietenii care glumesc, povestesc, cântă sau dansează împreună.

Citește mai mult

Vinul este băutura care dezleagă limbi și leagă prietenii, e băutura omagiată pentru calitățile sale (poate cel mai mult dintre toate băuturile) de poeți, scriitori, artiști din cele mai vechi timpuri.“Dă curaj și îi face pe oameni mai pasionali” (Ovidius) “Dă vieții strălucire” (Omar Khayyam), e “poezie îmbuteliată (R.L. Stevenson).

Vița-de-vie și strugurii necesită multă muncă, răbdare și atenție, iar rezultatele obținute sunt pe măsură.

Vă invităm să descoperiți o selecție de vinuri românești și etichete internaționale din marile țări producătoare din Europa (Franța, Spania, Italia ș.a.), dar și mai mici care au vinuri de calitate (Moldova, Grecia), precum și din Lumea Nouă (Africa de Sud, Australia, Chile, Noua Zeelandă).

Veți găsi vinuri pe paliere de preț diversificate, pentru toate gusturile și care pot fi savurate cu numeroase ocazii, ușor de băut singure sau însoțite de preparate culinare cu care se potențează reciproc.

De la vinuri seci, la demiseci, dulci și de desert, din soiuri autohtone îndrăgite, precum și din cele mai populare soiuri internaționale, dar și din soiuri specifice doar anumitor țări sau regiuni – vă oferim o selecție diversificată și vastă; albe, rose-uri, roșii, blanc de noirs, cupaje neașteptate, vinuri proaspete, tinere precum și vinuri baricate, vinuri de colecție, învechite, valoroase.

Explorați, degustați și bucurați-vă de un vin bun, cu siguranță veți găsi unul sau mai multe care să vi se potrivească!

  • , ,

    Astrum Cervi Busuioaca De Bohotin 0.75L

    17,85lei
  • , ,

    Astrum Cervi Merlot Pinot Noir 0.75L

    17,85lei
  • ,

    Auslese Tamaioasa Muscat 0.75L

    13,69lei
  • , ,

    Bag in Box Conacul Dumbrava Alb Demidulce 10L

    121,38lei
  • , ,

    Bag in Box Conacul Dumbrava Rose Demidulce 10L

    121,38lei
  • , ,

    Bag in Box Conacul Dumbrava Rosu Demidulce 10L

    121,38lei
  • , ,

    Beciul Domnesc Feteasca Neagra 0.75L

    22,61lei
  • ,

    Beciul Domnesc Muscat Ottonel 0.75L

    22,61lei
  • , ,

    Budureasca Bristena Tamaioasa Romaneasca 0.75L

    41,65lei
  • , ,

    Castel Huniade Merlot Pinot Noir 0.75L

    22,97lei
  • , ,

    Castel Huniade Muscat Ottonel 0.75L

    22,97lei
  • , ,

    Castel Starmina Riesling 10L Demidulce

    100,00lei
  • , ,

    Castel Starmina Riesling 3L Demidulce

    35,00lei
  • , ,

    Castel Starmina Tamaioasa Romaneasca 0.75L

    17,00lei
  • , ,

    Cervus Cepturum Busuioaca De Bohotin 0.75L

    14,28lei
  • , ,

    Cervus Cepturum Merlot Pinot Noir 0.75L

    14,28lei
  • , ,

    Cervus Cepturum Muscat Ottonel 0.75L

    14,28lei
  • , ,

    Clasic Busuioaca De Bohotin 0.75L

    14,88lei
  • , , ,

    Clasic Feteasca Neagra 0.75L

    14,28lei
  • , ,

    Clasic Tamaioasa Romaneasca 0.75L

    14,88lei
  • , , ,

    Domeniile Averesti Feteasca Neagra 10L

    107,10lei
  • , ,

    Domeniile Averesti Muscat Ottonel Demidulce 10L

    107,10lei
  • , ,

    Domeniile Recas Gewurztraminer 0.75L

    32,13lei
  • , ,

    Herb Busuioaca De Bohotin Roze 0.75L

    21,42lei