Din anul 2005, în inima regiunii Dealu Mare, unde soarele soarele scaldă pământurile și viile cu 14 zile mai mult în fiecare an, făcând zona prielnică pentru cultivarea unor soiuri de viță nobile, Crama Ceptura se adresează consumatorilor cu o varietate de vinuri pentru numeroase gusturi și ocazii de consum, valorificând acest dar al naturii.
Viile cramei au o expunere sudică optimă, iar strugurii se hrănesc și cu toată lumina celor 14 zile în plus de soare, de la 160 metri altitudine.
Citește mai mult
Povestea capetelor de cerb și/sau a cerbilor de pe etichetele sticlelor de vin face trimitere la faptul că atrași de căldura acestui ținut, regii pădurilor coboară uneori în podgorii: se spune că e un semn că vinul a fost înnobilat și că e gata să fie savurat.
Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling Italian, Muscat Ottonel Fetească Regală sunt printre soiurile principale cultivate la Crama Ceptura.
În 2005, la un an după începerea construcției cramei, s-a degustat primul lot de vin, iar în prezent, spațiul de vinificare primară a strugurilor, depozitul și cele 2 linii de îmbuteliere a vinului – în sticle și în ambalaj bag-in-box se află pe o suprafață de 13.000 m2.
Vinurile din gama Vintage Alb Chardonnay & Fetească Regală și Negru de Ceptura, Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, produse exclusiv din culesul selectiv al celor mai buni struguri din Dealu Mare, înnobilate în baricuri franțuzesc sunt vinuri de top ale cramei.
Gama Dominum Cervi propune vinuri sec pentru ocazii speciale de consum, în sticle cu etichete moderne, stilizate: cupaje din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră, rose din Cabernet Savignon și Merlot, Chardonnay și Fetească Regală.
Gama premium Magnus Monte cu vinuri seci transmite întreaga bogăție a regiunii Dealu Mare, în roșiile Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, rose-ul din Cabernet Sauvignon precum și în albele Fetească Regală, Chardonnay, Sauvignon Blanc.
Vinurile din gama Cervus Cepturum demiseci și demidulci sunt versatile pentru o serie de gusturi și ocazii, accesibile ca preț – roșii: Fetească Neagră și Merlot și Merlot și Pinot Noir, rose-uri din Busuioacă de Bohotin și din Merlot și albele Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc.
O altă gamă prietenoasă este Astrum Cervi în care regăsim câteva soiuri autohtone albe și rose, vinificate în sec sau demisec printre care Zgihară, Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin.
Și nu în ultimul rând, vinurile bag în box demiseci precum Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Albă sunt accesible și cu o adresabilitate largă.