Istoria Purcari 1827 începe în secolul XVIII, când coloniștii francezi au luat în arendă pământurile de la Mănăstirea Afon-Zograf, obligându-se să mențină podgoriile în bună ordine și să fie plătită desetina din venituri și roadă. Francezi fiind, au intuit că terroir-ul este unul special, asemănător renumitei regiuni Bordeaux. Doar decenii mai târziu s-a confirmat faptul că podgoriile Purcari sunt, într-adevăr, amplasate la aceeași latitudine ca celebra zonă vinicolă din Franța, iar solul bogat în rubidiu conferă vinurilor o culoare purpurie intensă, specifică și vinurilor bordoleze. Proprietarii au început să producă vinuri roșii care, în scurt timp, au căpătat faima unor vinuri excepționale, cu buchet intens şi complex.
În anul 1827, Țarul Nicolae I al Rusiei emite un Decret Special, în urma căruia la Purcari este înființată prima gospodărie vinicolă specializată din Basarabia. Aceasta a fost numită în cinstea unuia dintre fondatorii de origine germană, Harmizone. De atunci proprietari ai Vinăriei Purcari 1827 au fost boierii moldoveni Dăncilă și Clot, dar şi germani, ruși și francezi. Deja în 1847, în cadrul Iarmarocului Agricol Basarabean, vinul de Purcari obține prima sa medalie de aur.
În 1878 vinăria sărbătorește adevăratul triumf la Expoziția Mondială de la Paris, când în cadrul unei degustări închise, experţii francezi au fost impresionaţi de un vin sec, de culoare intens- rubinie, fiind siguri că este un vin de Bordeaux. Mare însă le-a fost mirarea să afle că vinul își are originile într-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului. Acesta este momentul când Negru de Purcari a obținut prima sa medalie de aur la o expoziție internațională.
Un timp îndelungat vinurile de Purcari 1827 erau la fel de populare precum vinurile de Bordeaux sau Burgundia. Acestea erau servite la mesele țarului Nicolai al II-lea, ale regelui George al V-lea și ale Reginei Victoria a Marii Britanii. Vândute în Danemarca, Olanda, Suedia, Germania, Franța, vinurile de Purcari erau înalt apreciate și obțineau numeroase trofee.
O nouă eră în istoria Purcari începe în 1950, când vinificatorii moldoveni au restabilit tehnologia clasică de producere a celebrelor vinuri. Unul dintre marii profesioniști ai timpului Pimen Cupcea, a reconstituit rețeta legendarului vin Negru de Purcari, iar Ion Ungureanu a creat o nouă capodoperă – Purpuriu de Purcari.
În această perioadă, vinurile de Purcari 1827 capătă o popularitate imensă şi devin un simbol incontestabil al Republicii Moldova.
În 2003, odată cu replantarea celor 250 ha de viţă de vie şi dotarea vinăriei cu cele mai performante utilaje, începe perioada modernă din istoria Château Purcari. Vinurile de Purcari 1827 încep să se exporte în peste 25 de ţări ale lumii, printre care SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia, Țările Baltice, devenind cartea de vizită a Republicii Moldova în străinătate.
În 2010, este lansat Alb de Purcari - o nouă creație în colecția vintage Purcari, care cucereşte experții internaționali şi este apreciat cu cele mai prestigioase trofee.
În 2012, colecţia de Purcari este completată cu vinul Purcari Icewine, obținut din struguri îngheţaţi de soiul Muscat Ottonel şi Traminer. Pentru merite deosebite în domeniul vinificaţiei şi promovării imaginii Moldovei peste hotarele ţării, Vinăria Purcari a devenit dublu deţinător al Grand Prix-ului în domeniul vitivinicol, decernat de Guvernul Republicii Moldova.
În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select.
Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Purcari a reuşit nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi valorile sale.