Cum alegem vinul pentru cina romantică: ghid de asocieri pentru Valentine’s Day, de la aperitiv la desert

Cum să alegi vinul potrivit pentru o cină romantică – selecție de vinuri și sfaturi utile

Cum alegem vinul pentru cina romantică: ghid de asocieri pentru Valentine’s Day, de la aperitiv la desert

„Whatever gets you through the night, it’s alright”, spune un cântec celebru, dar, dacă vrem să avem o seară cu adevărat reușită din punct de vedere gustativ, pentru iubitorii de vin lucrurile nu sunt chiar atât de simple, deoarece vinul reprezintă o parte importantă a acesteia. De aici și ideea articolului de față.

Cum alegem vinul pentru cina romantică și, implicit, pentru seara de Valentine’s Day, care se apropie? În funcție de ceea ce mâncăm, de loc și de buget, pentru că și acasă putem avea o cină deosebită, cu vinul potrivit. Acesta ar fi un prim răspuns general. Voi dezvolta subiectul mai jos, insistând asupra asocierilor dintre vin și mâncare; sper ca recomandările mele să vă fie utile.

Trei factori care decid alegerea, înainte de orice etichetă

  • Mâncarea: alegerea vinului potrivit trebuie făcută în funcție de tipul preparatelor.
  • Locația: indiferent dacă masa este acasă sau la restaurant, vinul poate transforma experiența.
  • Bugetul: există vinuri de calitate și la prețuri accesibile, inclusiv sticle mici pentru un toast rapid.

Spumantele, cea mai sigură alegere de la început până la desert

Spumantele sunt asociate cu sărbătorirea momentelor speciale și au marele atu de a fi foarte versatile, fiind binevenite la orice tip de masă, fie că vă rezumați la un platou cu gustări sau la o seară de film, fie că alegeți o cină mai lungă, acasă ori la restaurant. Spumantele se potrivesc cu o mare varietate de preparate, de la aperitive mai simple sau mai sofisticate și fructe de mare până la preparate bogate din carne și, mai departe, la deserturi.

Fie că aveți un cocktail de fructe de mare, un carpaccio, stridii ori caviar ca aperitive într-un restaurant, un spumant, mai ales o șampanie, le va completa elegant, iar împreună vor crea o experiență savuroasă; de asemenea, spumantul curăță palatul, pregătindu-l pentru următorul preparat.

Datorită acidității ridicate, caracterului fructat și notelor saline, spumantele seci și extraseci se potrivesc și cu numeroase sortimente de mezeluri, la începutul mesei, precum și cu feluri principale mai bogate: aciditatea contrabalansează grăsimea, iar aromele fructate completează preparatul. Un spumant rosé se potrivește foarte bine și cu un preparat ușor picant.

Să luăm popularul prosecco, de exemplu: acesta se potrivește cu o varietate de aperitive și antipasti, inclusiv vegetariene, cu bruschete și fructe de mare, precum și cu paste, atât mai ușoare, cât și mai cremoase, pizza și risotto, dacă alegeți o cină relaxată, fie pregătită rapid acasă, fie servită într-un local nepretențios.

Ce merge cu ce, pe scurt

  • Startere: cocktail de fructe de mare, carpaccio, stridii și caviar, perfecte cu un spumant brut sau cu o șampanie.
  • Charcuterii: aciditatea ridicată a spumantelor contrabalansează grăsimea, oferind o experiență echilibrată.
  • Preparate principale: spumantele rosé se potrivesc excelent cu preparate ușor picante.
  • Deserturi: aciditatea unui spumant extrasec completează dulciurile.

Dintre etichetele disponibile la noi, Ruinart Blanc De Blancs 0.75L și Perrier Jouet Blason Rose 0.75L sunt două alegeri care impresionează fără cuvinte. Despre asocierea spumantelor cu mâncarea am scris mai multe într-un articol separat.

Rosé-ul, culoarea potrivită pentru o seară de februarie

Boulderwine.com îl numește the colour of love, referindu-se la vinurile rosé, foarte potrivite și ele pentru cine romantice, datorită notelor plăcut fructate, de fructe roșii și plante aromatice, printre altele, precum și diferitelor nuanțe de roz. Așadar, aromele, versatilitatea și culorile sunt motivele pentru care rosé-urile sunt populare și alese inclusiv pentru o ocazie romantică, precum cina de Valentine’s Day.

Brânzeturi și charcuterii? Rosé. Sushi? Rosé. Pește sau fructe de mare? Rosé. Grătar? Rosé. Preparate din carne mai picante? Rosé. Feluri vegetariene? Rosé.

Decanter, de exemplu, le recomandă alături de diferite tipuri de preparate, de la salate până la somon, rață și chiar miel. Ca regulă generală, Fiona Beckett, expertă în asocierea vinului cu mâncarea și colaboratoare a prestigioasei publicații, spune că rosé-urile mai ușoare tind să se asocieze mai bine cu preparatele delicate, precum salatele proaspete și mezelurile mai slabe, iar rosé-urile mai corpolente, cu arome fructate mai intense și mai multă structură, sunt potrivite pentru grătare și preparate ușor picante.

Acorduri de încercat

  • Brânzeturi și charcuterii: un rosé proaspăt completează perfect platourile.
  • Sushi și pește: rosé-urile echilibrează aromele delicate.
  • Preparate picante și vegetariene: alegerea unui rosé mai structurat funcționează cel mai bine.

Din selecția noastră, Maison Lorgeril Ô de Rosé 0.75L intră în categoria structurată, iar Gérard Fiou Sancerre Rosé 2022 0.75L, din Pinot Noir, în cea delicată.

Vinurile albe, chiar și în februarie

Chiar dacă este iarnă și vreți totuși un vin alb, nu ezitați. Am inversat puțin ordinea prezentării vinurilor tocmai pentru că iarna tindem să bem mai puțin vin alb, iar rosé-urile par, cumva, mai festive.

Dar, dacă sunteți iubitori de vin alb, vinurile seci sunt alegeri foarte bune pentru o varietate de specii de pește și preparate din pește, cu texturi diferite. Regula de aur este să aveți în vedere nu doar carnea peștelui, ci și felul în care acesta este gătit, recomandă Decanter, la fel cum se întâmplă, în general, și în cazul altor asocieri ale vinului cu mâncarea.

Unei cărni mai slabe și delicate, precum cea de biban, calcan ori tilapia, preparată la grătar, i se potrivește bine un Pinot Gris, un Vermentino, un Chablis sau un Assyrtiko, în timp ce o carne mai consistentă și cu o textură mai fermă, precum cea de ton, ori mai grasă, precum cea de somon, se potrivește cu un Chardonnay baricat sau cu un Viognier.

Dacă avem un pește gătit cu un sos mai bogat, cremos sau cu mult unt, vom alege un vin cu aciditate mai ridicată: un Sauvignon Blanc ori un Riesling. Iar preparatele precum peștele prăjit, fish and chips sau tempura se potrivesc bine cu un Sauvignon Blanc cu aciditate ridicată, un Sancerre, de pildă.

Bineînțeles că vinurile albe seci se potrivesc cu o varietate de fructe de mare, dar și cu preparate din carne albă, cu salate ușoare cu carne, precum și cu feluri vegetariene.

Chablisul, acest Chardonnay deosebit, cu mineralitatea lui aparte, merge foarte bine cu gustul specific, intens, al stridiilor, al preparatelor din pește crud și al crustaceelor la grătar.

Ce alegi, în funcție de pește

  • Pește slab, la grătar: Pinot Gris, Vermentino sau Chablis.
  • Pește gras, ton sau somon: Chardonnay baricat ori Viognier.
  • Preparate cu sosuri bogate: Sauvignon Blanc sau Riesling, pentru aciditate echilibrată.

Un Louis Jadot Chablis 2023 0.75L acoperă foarte bine prima categorie, iar Chablis Premier Cru Vau de Vey 2021 0.75L urcă un nivel, dacă e o seară specială.

Vinurile roșii, clasicul care nu dă greș

Știm cu toții că un preparat din carne roșie, precum un steak marmorat și suculent, un cotlet de miel sau o porție de paste cu carne ori cu trufe, se asociază minunat cu vinul roșu. Dar ce fel de vin roșu?

Revenim la regulile clasice de asociere a vinului cu mâncarea: cu cât preparatul este mai intens și mai bogat, inclusiv prin garniturile sau sosurile care îl însoțesc, cu atât vinul trebuie să fie mai robust. Iar aici putem alege de la un Bordeaux clasic până la un Super Tuscan, un Shiraz sau o Fetească Neagră.

De exemplu, un steak cu sos cremos de ciuperci cere un vin diferit de cel potrivit pentru un steak simplu. Carnea roșie la grătar, un ribeye sau un cotlet de berbecuț, precum și carnea de vânat se potrivesc cu un Cabernet Sauvignon, de exemplu cu un Bordeaux de pe malul stâng al Garonnei, cu Cabernet Sauvignon majoritar. Același tip de vin se potrivește și cu mâncărurile bogate, cu sos, și cu preparatele cu trufe.

„Un Bordeaux clasic de pe malul stâng, cu un ribeye gătit ca la carte, poate fi o experiență transformatoare. Taninurile ferme echilibrează grăsimea, iar paleta aromatică complexă completează suculența și gustul cărnii”, notează raravina.com, într-un articol despre asocierea vinurilor de Bordeaux cu mâncarea.

„Cea mai simplă cale de a reuși asocierea unui vin roșu cu vita este să ai în vedere intensitatea aromelor. De exemplu, cu cât steakul are mai multă grăsime, cu atât aroma este mai intensă”, scrie Mark Quick, director de vinuri al grupului de steakhouse-uri Hawksmoor, într-un articol despre asocierea vinului cu friptura de vită, citat de Decanter. Acesta recomandă, de exemplu, pentru un ribeye mai gras, un Syrah din Côte-Rôtie sau un cupaj complex Super Tuscan, „ambele generoase, corpolente, cu note de fructe bine coapte”.

Un piept de rață se va potrivi bine cu un vin cu o aciditate bună și prospețime, o asociere clasică fiind cea cu Pinot Noir.

Unei bucăți de carne de porc nu foarte grase, precum mușchiul sau cotletul, i se va potrivi mai degrabă un vin mai puțin puternic, dar mai fructat și mai prietenos: un Merlot, de pildă, ori un Bordeaux de pe malul drept.

Acorduri pentru fiecare tip de carne

  • Carne roșie la grătar: Cabernet Sauvignon sau un Bordeaux de pe malul stâng.
  • Mâncăruri bogate, cu sos: Super Tuscan ori Shiraz, pentru a echilibra aromele puternice.
  • Piept de rață: Pinot Noir, datorită acidității sale bune.
  • Carne de porc: Merlot sau un Bordeaux de pe malul drept.

Pentru opțiuni românești și din zona noastră, alegeți o Fetească Neagră în funcție de intensitatea preparatului; Purcari 1827 Feteasca Neagra 0.75L e un punct de plecare bun, iar Susana Balbo Signature Malbec 2020 0.75L acoperă zona de intensitate mare.

Vinurile de desert, singura regulă care nu se încalcă

Nu păstrați vinul roșu sec pentru desert; nu va fi deloc potrivit. Dulceața desertului acoperă notele vinului, așa că o asociere bună presupune alegerea unui vin care să îi egaleze intensitatea sau să îi facă față.

Dacă nu ați trecut deja la vin roșu și ați rămas la spumant, aciditatea și efervescența acestuia se potrivesc foarte bine cu un desert mai dulce. În caz contrar, puteți alege, la final, un vin dulce ori fortificat, care va completa armonios desertul.

Câteva idei bune am găsit într-un articol de pe virginwines.co.uk, care recomandă alegerea vinurilor în funcție de compoziția și textura deserturilor. De exemplu, prăjiturile cu ciocolată neagră se asociază bine cu un vin roșu fortificat, tartele cu fructe, cu vinuri albe dulci din soiuri aromate, iar deserturile cu nuci, alune, migdale sau fistic, inclusiv cele cu creme din aceste ingrediente, cu vinuri albe baricate și maturate ori cu vinuri fortificate. Deserturile mai dulci și chiar siropoase se potrivesc cu spumante, inclusiv cu șampanie.

Ce alegi la final de masă

  • Ciocolată neagră: roșu fortificat.
  • Tarte cu fructe: vinuri albe dulci, din soiuri aromate.
  • Deserturi cu nuci: vinuri albe baricate sau fortificate.
  • Deserturi siropoase: spumante ori șampanie.

Din categoria vinurilor dulci, Château Doisy Daene Blanc 2022 0.75L, din Barsac, este alegerea de vârf, iar Ice Wine Purcari 0.375L este o variantă mai accesibilă, într-un format mic, tocmai bună pentru două persoane.

Tot ghidul, într-un singur tabel

Momentul mesei Preparatul Vinul potrivit
Aperitiv Stridii, caviar, carpaccio Șampanie sau spumant brut
Startere Brânzeturi, charcuterii, sushi Rosé sec, proaspăt
Fel principal, pește Pește slab, la grătar Chablis, Pinot Gris, Assyrtiko
Fel principal, pește gras Ton, somon, sosuri cremoase Chardonnay baricat, Viognier
Fel principal, carne roșie Ribeye, miel, vânat Cabernet Sauvignon, Bordeaux
Desert Ciocolată, tarte, deserturi cu nuci Vin dulce ori fortificat

Detaliile care contează într-o seară de doi

La ce temperatură servesc fiecare vin?

Spumantele și șampania se servesc între 6 și 8 grade, dar cele de vârf pot fi servite la 9 sau 10 grade, pentru ca aromele să se deschidă. Vinurile albe seci se servesc între 10 și 12 grade, iar rosé-urile, între 8 și 10 grade iarna și puțin mai reci vara. Vinurile roșii se servesc între 14 și 18 grade, în funcție de corp, adică sub temperatura camerei, care iarna este, de obicei, de aproximativ 22 de grade.

Greșeala cea mai frecventă este servirea vinului roșu la o temperatură prea ridicată: peste 18 grade, alcoolul devine prea pregnant și acoperă aromele fructate. Scoateți sticla din camera încălzită cu douăzeci de minute înainte de servire sau puneți-o timp de zece minute la frigider.

Câte sticle pentru o cină în doi?

O sticlă de 0,75 l este suficientă pentru două persoane, la o masă de două sau trei ore, dacă rămâneți la același vin. Dacă vreți un parcurs complet, cu spumant la început și ceva dulce la final, alegeți formate mici: o sticlă de 0,375 l de vin de desert este exact cât trebuie.

Un truc practic pentru acasă: deschideți spumantul la început și păstrați-l cu un dop special. Va rezista până la desert, iar dacă cina a mers bine, îl puteți servi din nou atunci, în loc să deschideți o a treia sticlă.

Ce fac dacă mâncăm feluri diferite?

Situația este mai frecventă decât pare: unul alege pește, iar celălalt, carne roșie. Soluția cea mai elegantă este un vin versatil, care se potrivește cu ambele preparate: un Pinot Noir ușor, servit la 14 grade, sau un rosé structurat se potrivesc bine atât cu peștele, cât și cu carnea roșie.

Varianta ideală, dacă bugetul permite, rămâne totuși alegerea a două vinuri diferite, servite la pahar. La restaurant, majoritatea localurilor bune oferă vin la pahar tocmai pentru astfel de situații, iar acasă, două sticle de 0,375 l rezolvă problema fără risipă.

Contează paharul, chiar și acasă?

Da, dar mai puțin decât se crede. Diferența reală este între un pahar cu o cupă amplă, care permite aromelor să se concentreze, și unul mic și îngust, care le limitează. Nu aveți nevoie de un set pentru fiecare soi; două tipuri de pahare, unul pentru vin alb și spumant și unul mai amplu pentru vin roșu, sunt suficiente.

Ceea ce contează mai mult este să nu umpleți paharul peste o treime, pentru ca vinul să aibă spațiu să respire, și să îl țineți de picior, nu de cupă; altfel, îl veți încălzi cu mâna în câteva minute.

Vinul potrivit, la momentul potrivit

Dacă ar fi să rețineți un singur lucru din tot articolul, acela ar fi că nu există un „vin de Valentine’s Day”. Există vinul potrivit pentru ceea ce puneți efectiv în farfurie, iar odată ce știți acest lucru, alegerea devine simplă și nu mai depinde de preț.

Experimentați cu diferite combinații, nu vă temeți să încercați ceva nou și țineți cont de temperatura de servire, care schimbă mai mult decât ați crede. Toate vinurile din articol le găsiți în selecția noastră de vinuri și spirtoase, iar dacă nu vă hotărâți, scrieți-ne ce gătiți și vă recomandăm noi.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



You've just added this product to the cart:

DAGMAR
Confidențialitate

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență posibilă. Informațiile despre cookie-uri sunt stocate în browserul tău și au roluri precum recunoașterea ta la revenirea pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile pentru tine.

Contactează-ne!
L-V: 09:00-17:00