Ghiduri

Ghiduri de Vinuri și Băuturi Spirtoase

Masă festivă de Paște cu o varietate de preparate și vinuri, simbolizând bucuria sărbătorilor., Pahare cu vin alb și roșu pe o masă aranjată pentru sărbătorile de Paște și Florii., Celebrarea Paștelui în familie, cu mâncăruri tradiționale și vinuri asortate.

Vinuri pentru Florii și Paște: asocieri cu diferite tipuri de pește și de carne

Revenim și anul acesta cu noi recomandări de vinuri de savurat la mesele celor mai importante sărbători ale primăverii, Paștele, dar și Floriile, care îl preced, astfel încât să le puteți cumpăra împreună și să economisiți timp și, de ce nu, bani, pentru că au prețuri bune sau sunt la...

Vinuri cu poveste, degustare vinuri

Vinuri cu poveste: cinci case de tradiție și ce le face autentice

Consumul de vin, estimări: se caută autenticitate, branduri de încredere, vinuri cu poveste. Vă povesteam, într-un articol precedent, că, printre tendințele în materie de vinuri, pe măsură ce consumatorii devin mai educați, mai atenți la ceea ce consumă și la felul în care își cheltuie banii, se numără...

Poveste cu Syrah în jurul celor două lumi ale vinului

Poveste cu Syrah în jurul celor două lumi ale vinului: de ce același soi dă vinuri atât de diferite

Întotdeauna mi-a plăcut la Syrah sau Shiraz — denumire pe care o întâlnim frecvent și în România — expresivitatea sa: fructul intens și notele condimentate specifice, uneori afumate, corpul plin și structura fermă, dar cu taninuri catifelate. Apoi, fiecare vin degustat aducea încântarea de a descoperi noi valențe și arome,...

Recomandări de cadouri pentru cei apropiați și pentru Secret Santa

Recomandări de cadouri pentru cei apropiați și pentru Secret Santa

Și băuturile pot fi cadouri inspirate de sărbători. Se apropie acea perioadă frumoasă a anului, dar și puțin stresantă, atunci când vine vorba despre cumpărături și, mai ales, despre cadourile de sărbători. Pe de o parte, în hipermarketuri și în alte magazine au început deja cozile interminabile încă de la începutul...

Rosé-uri de extrasezon

Rosé-uri de extrasezon: vinuri rosé must have pentru toamnă, iarnă și sărbători

Primiți cu rosé-uri? Iarna nu-i ca vara, dar cu siguranță les neiges d'antan nu prea mai sunt ce-au fost, mai ales în sudul țării, iar temperaturile mai prietenoase, chiar și până târziu în iarnă, sunt prietenele rosé-urilor. În plus, în casă oricum este cald. Chiar dacă suntem în sezonul vinurilor roșii,...

Vinuri roșii pentru toamnă-iarnă

Vinuri roșii pentru toamnă și iarnă: recomandări pentru sărbători și idei de cadouri

Serile reci sunt mult mai plăcute alături de un pahar de vin roșu, iar mesele devin mai gustoase atunci când alegem vinul potrivit. Asociat în mod tradițional mai ales cu sezonul rece, vinul roșu este un mod savuros de relaxare după o zi obositoare din timpul săptămânii și se bea...

Sauvignon Blanc - Franța vs Noua Zeelandă

Sauvignon Blanc: Franța versus Noua Zeelandă, două școli, două stiluri, același soi

Intense și expresive, cu o amprentă aromatică tipică și o aciditate ridicată, vinurile din Sauvignon Blanc sunt printre cele mai ușor de recunoscut și mai apreciate, bucurându-se de o popularitate imensă în întreaga lume. Dacă Franța este locul de origine al Sauvignonului Blanc, Valea Loarei și

Sancerre şi vinurile din silex Artisan Vigneron Gérard Fiou

Valea Loarei, Sancerre și vinurile din silex: Artisan Vigneron Gérard Fiou

Castele fascinante, grădini de o frumusețe aparte, ferme și o agricultură înfloritoare, râul Loara, care oglindește peisaje unice, și, nu în ultimul rând, cel mai bun Sauvignon Blanc din lume: iată Valea Loarei, o bijuterie UNESCO și una dintre cele mai renumite regiuni ale Franței pentru vinurile sale. Așa cum

You've just added this product to the cart:

DAGMAR
Confidențialitate

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență posibilă. Informațiile despre cookie-uri sunt stocate în browserul tău și au roluri precum recunoașterea ta la revenirea pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile pentru tine.

Contactează-ne!
L-V: 09:00-17:00