De mii de ani, vinul însoțește oamenii la masă, înveselind petrecerile, dar alinând și momentele mai puțin plăcute. Savurat și consumat cu moderație, vinul încântă toate simțurile prin culoare, arome, gust ca și prin sunetul paharelor ciocnite de prietenii care glumesc, povestesc, cântă sau dansează împreună.

Citește mai mult

Vinul este băutura care dezleagă limbi și leagă prietenii, e băutura omagiată pentru calitățile sale (poate cel mai mult dintre toate băuturile) de poeți, scriitori, artiști din cele mai vechi timpuri.“Dă curaj și îi face pe oameni mai pasionali” (Ovidius) “Dă vieții strălucire” (Omar Khayyam), e “poezie îmbuteliată (R.L. Stevenson).

Vița-de-vie și strugurii necesită multă muncă, răbdare și atenție, iar rezultatele obținute sunt pe măsură.

Vă invităm să descoperiți o selecție de vinuri românești și etichete internaționale din marile țări producătoare din Europa (Franța, Spania, Italia ș.a.), dar și mai mici care au vinuri de calitate (Moldova, Grecia), precum și din Lumea Nouă (Africa de Sud, Australia, Chile, Noua Zeelandă).

Veți găsi vinuri pe paliere de preț diversificate, pentru toate gusturile și care pot fi savurate cu numeroase ocazii, ușor de băut singure sau însoțite de preparate culinare cu care se potențează reciproc.

De la vinuri seci, la demiseci, dulci și de desert, din soiuri autohtone îndrăgite, precum și din cele mai populare soiuri internaționale, dar și din soiuri specifice doar anumitor țări sau regiuni – vă oferim o selecție diversificată și vastă; albe, rose-uri, roșii, blanc de noirs, cupaje neașteptate, vinuri proaspete, tinere precum și vinuri baricate, vinuri de colecție, învechite, valoroase.

Explorați, degustați și bucurați-vă de un vin bun, cu siguranță veți găsi unul sau mai multe care să vi se potrivească!

  • , , , ,

    Château D’Issan 0.75L 2019

    404,60lei
  • , , , ,

    Château de Sales 2020

    220,15lei
  • , , , ,

    Château Doisy Daene Blanc 2022 0.75L

    154,70lei
  • , , , ,

    Château Giscours 2019

    487,90lei
  • , , , ,

    Château Grand Mayne 2016

    368,90lei
  • , , , ,

    Château Grand-Puy-Lacoste 2019

    654,50lei
  • , , , ,

    Château Haut Bages Liberal 0.75 2019

    386,75lei
  • , , , ,

    Château La Fleur de Bouard 0.75L 2020

    178,50lei
  • , , , ,

    CHATEAU LE CROCK SAINT ESTEPHE CB EXCEPTIONNEL 2019

    226,10lei
  • , , , ,

    Château Léoville Barton 2019

    891,31lei
  • , , , ,

    Château Léoville Poyferré 2019

    809,20lei
  • , , , ,

    Château Mangot 2019

    172,55lei
  • , , , ,

    Château Meyney 2019

    232,05lei
  • , , , ,

    CHATEAU MOULIN RICHE SAINT JULIEN 2019

    309,40lei
  • , , , ,

    Château Olivier Blanc 0.75L 2021

    283,22lei
  • , , , ,

    Château Olivier Rouge 0.75L 2020

    238,00lei
  • , , , ,

    Château Paveil de Luze Rouge 2019

    160,65lei
  • , , , ,

    Château Plantey 0.75l

    124,95lei
  • , , , ,

    Clos Des Lunes Lune D’Argent 0.75L 2022

    99,96lei
  • , , , ,

    Clos la Gaffeliere 0.75l 2019

    183,26lei
  • , , , ,

    Susana Balbo Crios Malbec 2022 0.75L

    61,88lei