Povestea și experiențele „universului” Johnnie Walker: de la magazinul unui orfan de 15 ani până la Princes Street
De la „A glint in his eye. A fire in his belly” până la celebrul slogan „Keep Walking”. În Edinburgh există Johnnie Walker Princes Street, un loc unde iubitorii de whisky au parte de experiențe uimitoare: incursiuni multisenzoriale cu degustări personalizate, completate de efecte speciale, prezentarea unor whisky-uri rare, cocktailuri artizanale inedite, călătorii în timp prin istoria brandului, un rooftop cu o priveliște extraordinară și asocieri de whisky cu preparate gourmet, plus multe altele.
Uitându-mă pe site-ul Johnnie Walker și văzând imaginile spectaculoase, chiar m-am imaginat acolo.
„We’re not here only for whisky drinkers, we’re here for those looking to try something new. Come on in and discover five-star tours, immersive tastings, rooftop bars, astonishing castle views, expertly crafted cocktails, locally sourced cuisine, and an outstanding store all in one unique building right in the heart of Edinburgh, Scotland”, scrie pagina complexului arhitectural și senzorial Johnnie Walker de pe celebra Princes Street, primul loc de acest fel din industria whisky-ului.
Clădirea, una dintre cele mai populare din Edinburgh, a fost reabilitată și modernizată de gigantul Diageo, în portofoliul căruia se află Johnnie Walker, în cadrul unui proiect arhitectural semnat de Simpson & Brown, în urma unei investiții de nu mai puțin de 185 de milioane de lire sterline.
Pe lângă sortimentele de whisky lansate permanent, campaniile de anvergură și colaborările cu vedete, acest complex, cu magazin, pivniță subterană, rooftop, restaurant și alte spații speciale pentru degustări, deschis în 2021, după patru ani de lucrări, este una dintre cele mai recente realizări ale brandului și ilustrează noua eră a poveștii Keep Walking.
Toate acestea vorbesc despre o întreagă lume, dacă vreți, creată de acest brand și în jurul său, care are o istorie de peste 200 de ani. Numele și imaginea Johnnie Walker sunt asociate cu progresul și inovația continuă, povestea sa de succes inspirându-i pe oameni să evolueze la rândul lor. Acest mesaj avea să fie consolidat ulterior de răsunătoarea campanie care îndeamnă la continuarea drumului.
Gama Johnnie Walker: de la Red Label până la Blue Label
Cu vânzări în peste 180 de țări, Johnnie Walker este cel mai cunoscut whisky scoțian și unul dintre cele mai cunoscute din lume. Restul categoriei de whisky merită explorat în paralel.
„Celebritățile” gamei sunt Johnnie Walker Red Label 0.7L, Johnnie Walker Black Label 12 YO 0.7L, Johnnie Walker Double Black 0.7L, Johnnie Walker Gold Label Reserve 0.7L, Green Label și Johnnie Walker Blue Label 0.7L.
Sortimentele superpremium sunt scotch-uri de calitate superioară, cu vârste de 12, 15 și 18 ani. Acestora li se alătură o serie de ediții limitate, cu sticle având un design cu totul aparte, precum și sticle concepute pentru cadouri și variante ale căror etichete pot fi personalizate. Restul selecției se găsește pe pagina brandului Johnnie Walker.
-
Whisky
Johnnie Walker Red Label 0.7L
69.57leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Black Label 12 YO 0.7L
103.16leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Double Black 0.7L
163.91leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Gold Label Reserve 0.7L
213.38leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sortimentele Johnnie Walker, pe scurt

Johnnie Walker Black Label Icons
Pentru a sărbători 200 de ani de la apariția brandului, unele dintre expresiile-cheie ale gamei Johnnie Walker au fost lansate în sticle cu un design deosebit, în ediție limitată.
Este un whisky bogat și catifelat, obținut din whisky-uri de malț și de cereale, maturate timp de 12 ani în butoaie de stejar. Rezultatul este o băutură aromată, cu note de fructe dulci, condimente și vanilie.
Așadar, aromele provenite din maturarea în butoaie se combină cu notele cremoase de caramel oferite de whisky-urile din cereale. Finalul este catifelat și cald, cu arome de fum, caracteristice whisky-urilor Johnnie Walker.
Johnnie Walker Red Label
Conceput încă de la început pentru a fi savurat în întreaga lume, Johnnie Walker Red Label 1L ilustrează cel mai bine planul vizionar al brandului, care a reușit să exporte cupajul scoțian în toate colțurile lumii.
Whisky-ul abundă în arome vibrante de condimente și note afumate. Încântă palatul printr-un amestec de mirodenii, precum scorțișoara și piperul, care se resimt în centrul limbii. Dezvăluie apoi o dulceață fructată subtilă, datorată gustului de măr proaspăt, iar finalul este lung, persistent și afumat, nota distinctivă a whisky-urilor Johnnie Walker.
Se recomandă să fie servit cu gheață, într-un pahar înalt, completat cu o băutură răcoritoare, precum ginger ale. Poate fi un cadou potrivit pentru familie, colegi și prieteni, practic pentru orice ocazie.

Johnnie Walker Gold Label Reserve
Este cel mai rotund și mai catifelat dintre cupajele actuale ale casei, construit în jurul whisky-urilor de la distileria Clynelish, din nordul Scoției, cunoscute pentru textura lor cerată, aproape uleioasă.
În pahar se simt note de miere, vanilie și fructe tropicale coapte, alături de o urmă discretă de fum, mult mai fină decât în cazul Double Black. Finalul este lung și dulceag, fără asprime.
Casa recomandă un experiment mai puțin obișnuit: sticla să fie ținută timp de o oră în congelator, apoi whisky-ul să fie turnat direct în pahar. Textura devine densă, iar notele de miere ies puternic în evidență.
Johnnie Walker 18 YO
Este produs exclusiv din whisky-uri maturate timp de cel puțin 18 ani. Selectate cu pricepere pentru aromele și calitatea lor, acestea se combină într-un cupaj clasic și contemporan deopotrivă, care îmbină aromele de citrice, migdale și vanilie cu note fine de mandarine și fructe tropicale. Este foarte potrivit pentru ocaziile în care aveți ceva special de sărbătorit.
Johnnie Walker Blue Label
O capodoperă care combină unele dintre cele mai rare și mai excepționale whisky-uri din Scoția. Doar unul din zece mii de butoaie poate avea calitatea, caracterul și aromele potrivite pentru a intra în compoziția unui Blue Label. Un whisky extraordinar, pe care merită să îl păstrați pentru ocazii extraordinare.
-
Whisky
Johhnie Walker Black Label 12 YO 0.5L
98.13leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Red Label 0.5L
63.91leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Black Label 12 YO 0.05L
16.18leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Johnnie Walker Red Label 0.05L
9.10leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Mica afacere din Kilmarnock a unui orfan de 15 ani
Dar care este povestea din spatele acestui dandy cu frac și joben, pe care îl vedem astăzi pe etichetele Johnnie Walker? Dincolo de faptul că voiam să aflu cum a ajuns să fie numit, la un moment dat, cel mai cunoscut whisky din lume și cum se va menține, cel mai probabil, printre cele mai bine vândute, am fost curioasă să aflu de unde provine descrierea din subtitlul articolului.
După cum menționam mai sus, povestea începe în urmă cu peste 200 de ani, în 1820, în Kilmarnock, Ayrshire. Vă imaginați că Johnnie Walker, rămas orfan de tată, a folosit banii obținuți din vânzarea fermei familiei pentru a-și deschide propriul magazin, la numai 15 ani?
Și nu era doar un magazin oarecare, pentru că John își dorea să le ofere oamenilor ceva diferit, o licoare unică. Nu a avut un început ușor în viață, dar avea ceva special: „A glint in his eye. A fire in his belly”. S-a scris că avea atât o înclinație pentru afaceri, cât și o pasiune pentru whisky; altminteri, cum ar fi reușit?
În acele vremuri, majoritatea magazinelor vindeau whisky single malt, dar calitatea acestuia nu era constantă de la o sticlă la alta. John a început să amestece diferite tipuri de whisky și a reușit să obțină un cupaj superior, cu o calitate constantă.
Fiul lui John, Alexander, a preluat ulterior arta cupajării de la tatăl său și a venit cu o nouă viziune de afaceri, ducând mai departe moștenirea familiei.
Primul whisky înregistrat ca marcă, „Old Highland Whisky”, a ajuns pe rafturi în 1867. Acesta este strămoșul direct al whisky-ului Johnnie Walker Black Label. Tot în acea perioadă au fost create emblematica sticlă pătrată și eticheta înclinată la 24 de grade.
În 1893, John Walker & Sons a investit în propria distilerie, cumpărând Cardhu pentru 20.000 de lire sterline. Compania avea să devină parte a Distillers Company în 1925.

-
Whisky
Chivas 12 YO 0.7L
103.26leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Chivas 12 YO 1L
139.49leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Chivas XV 0.7L
175.62leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Chivas 18 YO 0.7L
255.02leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Secolul XX: boomul Johnnie Walker și nașterea lui Striding Man
Secolul al XX-lea avea să reprezinte o perioadă de expansiune spectaculoasă pentru Johnnie Walker. În 1920, whisky-ul se vindea în 120 de țări, iar în 1934, brandul a devenit furnizor al Casei Regale, în timpul domniei regelui George al V-lea.
Iată și câteva etape importante:
În 1908, fiii lui Alexander, Alexander al II-lea și George, și-au dorit un simbol al brandului și astfel a apărut logoul, devenit la rândul său emblematic: dandy-ul Striding Man, creat de cunoscutul pictor și ilustrator Tom Browne. Este logoul pe care îl vedem astăzi peste tot, pe etichete, în materiale vizuale și pe clădirea de pe Princes Street.
În 1986, Distillers Company a fost cumpărată de Guinness, iar ulterior Guinness a fuzionat cu Grand Metropolitan, rezultând Diageo, compania în portofoliul căreia se află Johnnie Walker, după cum știm cu toții.
În 1992, a fost lansat Johnnie Walker Blue Label, o ediție inedită pentru cunoscători, un cupaj de whisky-uri de malț rare, unele cu o vechime de până la 60 de ani.
În 1999, Diageo a lansat campania Keep Walking, prima campanie publicitară globală care a poziționat brandul drept un lider din ce în ce mai puternic. Striding Man și-a schimbat direcția de mers pentru a reprezenta mai bine spiritul de pionierat și viziunea de a merge mai departe. Primul spot al campaniei l-a avut în centrul atenției pe Harvey Keitel.
În 2021, a fost lansată o nouă campanie internațională, The Walkers, care a transformat celebrul slogan Keep Walking într-un îndemn la progres colectiv. Johnnie Walker a început colaborarea cu Adrien Brody, care întrunește toate calitățile unui Walker, și cu Milla Jovovich, o femeie progresistă, mamă, actriță, designer, model și persoană publică ce inspiră prin activitatea sa.

Experiențele de la Johnnie Walker Princes Street
Și, pentru a încheia cu subiectul cu care am început, o degustare de whisky într-unul dintre spațiile de pe Princes Street, precum pivnița subterană, magazinul inedit, Grocer’s Sensorium sau rooftopul 1820, este probabil una dintre cele mai captivante experiențe pentru un iubitor de whisky, având în vedere că nu este niciodată vorba despre o simplă degustare.
Journey of Flavour. Călătoria senzorială începe cu completarea unui chestionar, astfel încât vizitatorilor să le poată fi oferite băuturi în funcție de preferințele lor. Timp de 90 de minute, aceștia sunt ghidați de experții casei într-o călătorie senzorială care le antrenează toate simțurile, deoarece degustarea este completată de diferite efecte speciale, proiecții și muzică. Experiența include și diverse reduceri pentru băuturile cumpărate din magazin și pentru cele servite pe rooftop.

Time Travel Experience. Prezintă povestea brandului, ghidată de un arhivist, în Archivist’s Private Chamber, unde pot fi văzute mărturii prețioase din istoria Johnnie Walker, iar experiența include și degustarea unui cocktail în Grocer’s Sensorium.
Johnnie & The Chocolatier. Degustare de whisky-uri, inclusiv din ediții limitate și rare, însoțite de trufe din ciocolată artizanală și de alte surprize.

Whisky Makers’ Cellars, A Luxury Tasting Experience. Presupune vizitarea pivniței de la subsol și degustarea unor expresii rare direct din butoaie. Aici, vizitatorii învață și să își creeze propriul cupaj.
Prețurile pachetelor variază între 30 și 95 de euro.
The 1820 Rooftop Bar. Nu în ultimul rând, barul de pe acoperiș și restaurantul de la etajul al optulea al clădirii Johnnie Walker reprezintă, după cum arătam mai sus, locul în care whisky-urile și gastronomia formează asocieri creative, cu ajutorul artiștilor culinari și al creatorilor de whisky, în cadrul așa-numitelor whisky dinners. Nu lipsesc nici cocktailurile, cafelele și preparatele pentru prânzuri relaxate. Iar priveliștea asupra orașului, cu centrul istoric și Castelul Edinburgh, este spectaculoasă, scrie site-ul casei.

-
Whisky
Caol Ila 0.7L
307.99leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Singleton of Dufftown 12YO 0.7L
196.96leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Talisker 10 YO 0.7L
274.36leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Whisky
Glenmorangie 10 YO 0.7L
252.61leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Cele șase etichete, comparate pe scurt
Întrebări frecvente despre Johnnie Walker
Ce înseamnă blended whisky și de ce nu e inferior unui single malt?
Un blended whisky, sau un cupaj, combină distilate de la mai multe distilerii, incluzând atât whisky de malț, cât și whisky obținut din alte cereale. Un single malt provine dintr-o singură distilerie și este produs exclusiv din orz malțificat. Diferența ține de metodă, nu de ierarhie.
Arta cupajării, practicată și dezvoltată de John Walker, constă în obținerea unui profil constant de la un an la altul, lucru pe care un single malt nu îl poate garanta la fel de ușor, deoarece depinde de recoltele și butoaiele unei singure distilerii. Pentru Blue Label, de pildă, este selectat doar unul din zece mii de butoaie, ceea ce presupune o muncă de selecție considerabilă.
De ce unele etichete nu au vârstă menționată?
Pentru că regulile scoțiene impun ca mențiunea de vârstă să indice vârsta celui mai tânăr distilat din sticlă. Dacă un cupaj conține atât whisky de 30 de ani, cât și unul de 8 ani, pe etichetă poate fi menționată doar vârsta de 8 ani, ceea ce nu ar reflecta pe deplin calitatea sa.
De aceea, multe expresii de vârf, inclusiv Blue Label și Gold Label Reserve, nu au o mențiune de vârstă, tocmai pentru ca maestrul cupajor să aibă libertatea de a folosi atât distilate foarte tinere, dar excepționale, cât și unele foarte vechi. Absența vârstei de pe etichetă nu indică nimic despre calitate.
Care e diferența dintre Black Label și Double Black?
Ambele pornesc de la aceeași structură de bază, dar Double Black amplifică în mod deliberat componenta afumată. Conține o proporție mai mare de whisky-uri provenite de la distilerii de pe coasta de vest și de pe insula Islay, precum și o parte maturată în butoaie puternic arse la interior, ceea ce îi conferă mai multă intensitate.
Practic, dacă vă place Black Label, dar vreți mai mult fum, Double Black este pasul următor. Dacă însă turba vi se pare deja prea prezentă în Black Label, Double Black nu este potrivit pentru dumneavoastră, iar direcția indicată ar fi Gold Label Reserve, care merge exact în sens opus. Pentru comparație cu un single malt turbat autentic, încercați un Ardbeg 10 YO 0.7L.
Cum se servește corect un Johnnie Walker?
Depinde de etichetă. Red Label este conceput pentru amestecuri și se potrivește excelent cu ginger ale, apă tonică sau într-un highball cu gheață; nu este deloc o risipă să îl folosiți astfel. Black Label poate fi consumat și simplu, dar are de câștigat de pe urma câtorva picături de apă, care îi deschid aromele. Un Johnnie Walker Black Label 12 YO 1L este varianta mai practică dacă îl consumați frecvent.
Pentru 18 YO și Blue Label, recomandarea este să fie consumate simple, la temperatura camerei, într-un pahar în formă de lalea, nu într-un pahar balon. Gheața le estompează complexitatea, iar folosirea lor într-un cocktail ar însemna să plătiți pentru nuanțe pe care nu le veți mai simți.
Cu ce sticlă începeți
Pentru cineva care descoperă gama, Black Label rămâne cel mai bun punct de plecare: are o vârstă declarată de 12 ani, un echilibru clar între aromele fructate și cele afumate și un preț rezonabil. De aici, direcția depinde de gust: către Double Black, dacă vreți mai multă turbă, sau către Gold Label Reserve, dacă preferați textura catifelată. Iar dacă vreți să îl comparați cu un single malt clasic, un Glenfiddich 12 YO 0.7L este un reper potrivit.
Voi ce spuneți, nu v-ați imaginat măcar pentru o clipă acolo, pe Princes Street? Cred că o înghițitură de Johnnie Walker ne poate stimula imaginația. Alegeți-vă sticla din selecția noastră și scrieți-ne apoi care v-a plăcut cel mai mult.

















Lasă un răspuns