De mii de ani, vinul însoțește oamenii la masă, înveselind petrecerile, dar alinând și momentele mai puțin plăcute. Savurat și consumat cu moderație, vinul încântă toate simțurile prin culoare, arome, gust ca și prin sunetul paharelor ciocnite de prietenii care glumesc, povestesc, cântă sau dansează împreună.

Citește mai mult

Vinul este băutura care dezleagă limbi și leagă prietenii, e băutura omagiată pentru calitățile sale (poate cel mai mult dintre toate băuturile) de poeți, scriitori, artiști din cele mai vechi timpuri.“Dă curaj și îi face pe oameni mai pasionali” (Ovidius) “Dă vieții strălucire” (Omar Khayyam), e “poezie îmbuteliată (R.L. Stevenson).

Vița-de-vie și strugurii necesită multă muncă, răbdare și atenție, iar rezultatele obținute sunt pe măsură.

Vă invităm să descoperiți o selecție de vinuri românești și etichete internaționale din marile țări producătoare din Europa (Franța, Spania, Italia ș.a.), dar și mai mici care au vinuri de calitate (Moldova, Grecia), precum și din Lumea Nouă (Africa de Sud, Australia, Chile, Noua Zeelandă).

Veți găsi vinuri pe paliere de preț diversificate, pentru toate gusturile și care pot fi savurate cu numeroase ocazii, ușor de băut singure sau însoțite de preparate culinare cu care se potențează reciproc.

De la vinuri seci, la demiseci, dulci și de desert, din soiuri autohtone îndrăgite, precum și din cele mai populare soiuri internaționale, dar și din soiuri specifice doar anumitor țări sau regiuni – vă oferim o selecție diversificată și vastă; albe, rose-uri, roșii, blanc de noirs, cupaje neașteptate, vinuri proaspete, tinere precum și vinuri baricate, vinuri de colecție, învechite, valoroase.

Explorați, degustați și bucurați-vă de un vin bun, cu siguranță veți găsi unul sau mai multe care să vi se potrivească!

  • ,

    Barton Guestier Chablis Gold Label 0.75L

    125,35lei
  • ,

    Chablis Premier Cru Montée de Tonnerre 2021 0.75L

    242,52lei
  • ,

    Chablis Premier Cru Vau de Vey 2021 0.75L

    197,54lei
  • ,

    Chablis Saint Claire 2022 0.75L

    129,42lei
  • ,

    Chablis Saint Claire Vieilles Vignes 2022 0.75L

    139,71lei
  • ,

    Chateau des Jacques Beaujolais Clos de Loyse 2022 0.75L

    96,39lei
  • ,

    Domaine Fevre Chablis 1Er Cru Fourchaume 0.75L

    148,75lei
  • ,

    Jean Marc Brocard Chablis 2022 0.75L

    114,00lei
  • ,

    Louis Jadot Batard-Montrachet 0.75L

    3.200,00lei
  • ,

    Louis Jadot Beaune 1er Cru Bressandes 2020 0.75L

    334,09lei
  • ,

    Louis Jadot Beaune 1er Cru Le Clos Blanc 2018 0.75

    362,06lei
  • ,

    Louis Jadot Bourgogne Aligote 2022 0.75L

    92,23lei
  • ,

    Louis Jadot Chablis 1er Cru Fourchaume 2021 0.75L

    268,94lei
  • ,

    Louis Jadot Chablis 2022 0.75L

    148,75lei
  • ,

    Louis Jadot Chablis Beauroy 0.75L

    240,00lei
  • ,

    Louis Jadot Chablis Montee De Tonnerre 0.75L

    260,00lei
  • ,

    Louis Jadot Chassagne Montrachet 1er Cru Grande Montagne 2019 0.75L

    433,46lei
  • ,

    Louis Jadot Puligny-Montrachet 0.75L

    460,00lei
  • ,

    Louis Michel Chablis 0.75L

    120,00lei
  • ,

    Louis Michel Chablis 1Er Cru Forets 0.75L

    175,00lei
  • ,

    Louis Michel Chablis 1Er Cru Tonnerre 0.75L

    195,03lei
  • ,

    Louis Jadot Chablis Grand Cru Blanchot 2018 0.75L

    415,31lei